Bol mare cu o formă elegantă din lemn de sălcioară/măslin rusesc.
Bol mare de sălcioară
280,00lei
Out of stock
Out of stock
Description
Bol mare de sălcioară
Bol mare de sălcioară ideal pentru salate, fructe cu un aspect deosebit de decorativ. Un arbust ornamental care arareori crește atât de mare, dar are în schimb o fibră foarte interesantă – sălcioara sau măslinul rusesc.
Esență: Sălcioară (Elaeagnus angustifolia L.)
Proveniența lemnului: Toaletări
Dimensiuni: Diametru 28 cm, înălțime: 15 cm.
Finisaj: Ulei mineral neutru și amestec de uleiuri naturale.
Este prima sălcioară pe care o avem la dimensiuni aşa de mari aşa că nu puteam rata şansa de a face un bol mare.
Pentru a ajunge de la buştean la produsul finit sunt necesare mai multe etape. Sortăm lemnul cu grijă, alegem volumele necesare şi le fasonăm cu ferăstrăul cu lanţ, apoi vom genera o formă relativ circulară pe banzic. Urmează fasonarea primară pe strung, aducând bolul la 2-3 centimetri grosime. Uscarea durează aproximativ 6 luni fiind apoi urmată de strunjirea finală şi de finisarea cu uleiuri minerale şi naturale.
Majoritatea bolurilor noastre sunt realizate folosind produse non-toxice. Când forma şi integritatea bolului sunt puse în pericol, folosim răşini epoxidice pentru stabilizarea lemnului, generând în acest mod boluri decorative.
Toate bolurile realizate de noi sunt din lemn recuperat din toaletări, sau din capete de buştean ce nu pot fi folosite în alte proiecte de tâmplărie, pe care le puteţi vedea aici.
Ca şi în cazul tocătoarelor, bolurile au nevoie de atenţie şi grijă.
Îngrijirea lor presupune:
- Spălarea manuală integrală, fără produse abrazive, nu doar în interior. Nu spălaţi niciodată bolurile în maşina de spălat vase şi le veţi prelungi astfel viaţa.
- Ştergerea cu o laveta uscată şi poziţionarea lui cu gura în jos pentru uscare. Nu lăsaţi bolul imersat mult timp în apă.
- Tratarea periodică cu ulei mineral neutru sau cu uleiuri naturale de in sau tung.
- Să nu turnaţi lichide superfierbinţi în bol. Dilatarea diferenţiată afectează bolul mărind astfel riscul crăpării.
- Nu recomandăm folosirea uleiurilor vegetale de măsline, floarea soarelui, palmier, nucă, etc. deoarece acestea râncezesc şi vor duce la denaturarea proprietăţilor produsului.
- Bol mare de sălcioară este 100% produs românesc, făcut cu mândrie în Cluj-Napoca.